Parohia Bisericii Dichiu, situată în Bucureşti pe strada Icoanei, prin preotul paroh Constantin Murgoci dorea construirea unei capele mortuare, în sensul în care se urmărea despărţirea unor anumite servicii religioase (îinmormântări) de biserica propriu-zisă existentă, în alt lăcaş de cult situat undeva în incintă. Aceasta venea dintr-o nevoie firească pentru o mai bună desfăşurare a slujbelor zilnice: Sf. Liturghie, masluri, paraclise, etc. Aceasta era tema de bază prin care locul destinat slujbelor de înmormântare şi privegherii capătă un nou lăcaş. De asemenea, un punct important în noua desfăşurare o avea şi prezenţa lumânărarului astfel încât el să nu mai fie reprezentat de două cutii metalice fumegânde marcate cu vopsea “vii” şi “morţi”.
Proprietatea bisericii are un contur neregulat, iar pe limitele de proprietate sunt amplasate construcţii într-o stare avansată de degradare fizică şi complet nefuncţionale. Proiectul în prima sa variantă urmăreşte răspunsul dat găsirii unei forme pentru noul lăcaş destinat capelei mortuare şi inducerii unei ordini la scara locului, astfel încât prin prezenţa unui turn clopotniţă şi a unui spaţiu acoperit să se creeze un loc destinat comunităţii şi a unui altfel de spaţiu mult mai “meditativ” în preajma lumânărarului. Soluţia proiectului propunea construirea unui ansamblu eclezial care să ocupe limitele de proprietate ale terenului, pe actualele urme ale construcţiilor existente care aveau calcan înspre vecinătăţi iar funcţiunea să se diversifice. Pe lângă funcţia de capelă mortuară, ca parte integrantă a ansamblului, respectivul imobil avea o grădiniţă, situată la demisol, parter şi etajul 1. Accesul în grădiniţă se făcea direct dinspre stradă, la o cotă inferioară acesteia, fără a fi deranjată incinta bisericii, copiii luând parte şi la o educaţie religioasă strâns legată de viaţa cultică a bisericii. Suplimentar faţă de prima soluţie a fost pusă în proiect o sală de praznuiri, unde să se poată desfăşura parastase, botezuri, praznicele mari de peste an, etc. Ca parte integrantă din ansamblu este şi capela mortuară situată în partea dreapta a bisericii, închizând compoziţia “pliului” propus ce-şi nuanţează parcursul lăsând loc funcţiunilor diferite, răspunzând contextului şi regimului său de înălţime, creând curţi şi perspective în şi spre ansamblu. În această nouă dezvoltare s-a optat pentru construirea demisolului care avea să adăpostească spaţiile tehnice, deficitare în actuala formă de funcţionare a bisericii.
Această propunere a fost înaintată spre avizare comisiei tehnice din cadrul Patriarhiei Române, obţinând votul favorabil al acesteia. De asemenea, ea a obţinut votul consiliului parohial iar până la actuala formă de prezentare a suferit numeroase modificări în urma discuţiilor succesive şi nevoilor manifestate de preotul paroh. Fondurile de construcţie urmau a fi obţinute din cadrul bugetului local al Primăriei Sectorului 2, surse proprii şi donaţii. În contextul financiar al anului 2009, Primăria nu a mai putut finanţa desfăşurarea unui astfel de proiect. Din date recente se pare că a fost “găsit” un constructor “agreat” care poate obţine această finanţare de la Primăria Sectorului 2 şi impune realizarea proiectului cu inginerii săi, în sensul în care proiectarea este considerată un bonus nesemnificativ pentru realizarea execuţiei şantierului.
Aceasta este istoria unui proiect care încearcă o repunere în discuţie a unui limbaj formal bisericesc considerat canonar, precum şi un punct de vedere al răspunsului dat contextului urban şi adecvării la configurarea unei incinte cu o astfel de temă.