Aflat la parterul unei cladiri de birouri, in proximitatea Pietei Romane, Bucuresti, spatiul lung si ingust (12.80m lungime si 3.20m latime) functioneaza ca spatiu de asteptare si receptie. Initial avea doar rolul unui simplu acces fara atribute speciale, inspre receptiile cele mai prezentabile, aflate la fiecare etaj. Tema de proiectare a avansat ideea ca acest loc din parter sa cumuleze si sa anunte, intr-o maniera cat mai subtila, spatiile de primire corespunzatoare fiecarui etaj.
Existentul se prezenta nedelimitat si intunecat, datorita finisajelor folosite – granit gri, alucobond gri, vopsea lavabila gri si mobilier gri), toate acestea umbrite de consola laterala a cladirii, care adaposteste partial si calea de acces spre parcare. Astfel, este foarte importanta si infatisarea exteriorului, fiind in directa comunicare cu spatiul receptiei, drept pentru care intentia de a crea un spatiu mult mai luminos s-a extins si catre exterior, nu numai la interior. In acest sens, propunerea initiala de amenajare privea si placarea intradosului consolei laterale cu o suprafata oglindata, care sa sporeasca luminozitatea, prin reflexie.
Propunerea pentru amenajarea spatiului se refera la delimitarea mai clara a unei zone de asteptare, care sa cuprinda si desk-ul receptiei, fata de restul circulatiei ce conduce inspre cele doua ascensoare, si la crearea unui fundal mai luminos. Fiind constransi de materialul deja existent pe pardoseala si pereti, granitul gri, care s-a dorit a fi pastrat fara interventii, atentia s-a indreptat inspre suprafata tavanului, care este reflectata de fatada de sticla si peretele lateral din granit. La nivelul pardoselii am intervenit doar prin inserarea unei fasii oblice, care se ridica si ca spatar, respectiv parapet pentru delimitarea zonei de asteptare, si care ofera si o protectie vizuala, fata de calea de acces auto, si mascarea unor radiatoare aparute ulterior in proiect, cu un aspect nu foarte placut.
Atat tavanul, cat si interventia la nivelul pardoselii au fost realizate din lemn natural cat mai deschis la culoare (parchet trimplu stratificat), care sa imblanzeasca putin duritatea pe care o afisa spatiul initial. Din cauza problemelor de montaj si a unui cost ridicat, datorat pierderii de material, propunerea parchetului herringbone , care ar fi accentuat dimensiunea lunga a spatiului, si pe care noi am gasit-o foarte interesanta, a fost abandonata, in fata montarii clasice, prin care a rezultat o suprafata destul de plata si constanta, dar care inca naste un spatiu adiacent accesului, de primire si asteptare.