Locație: Alba Iulia
An: 2018
Credite foto: Laurian Ghinițoiu
Tema propusă pentru aceasta instalație este “intâlniri”. Obiectul-instalație este un răspuns dat deopotrivă locului, prin decriptarea sa cultural-arhitecturală cât și funcției sociale, intâlniri ce sunt subiectul oricărui festival; să aibe valențele unui loc care sa predispună dezbaterii și așezării omului in el.
Obiectul-instalație este o “masă” lunga care preia caracterul alungit al sălii galerie situată in ravelinul Elisabeta; masă de dezbatere și de lansări evenimente, masă cu funcție multiplă , folosită și la orele când evenimentele nu sunt în desfășurare.
Valențele arhitecturale ale tipologiei acestui loc le descriem mai jos:
straturi orizotale / straturi verticale / grosimi de substanță / întâlniri apropiate și intâlniri departate / între / aflarea în sau deasupra a ceva, în preajmă dar nu departe / labirint , întalnire ritmică / a fi in exterior dar nu in afară, în lumină, penumbră, umbră, întuneric / cunoaștere haptică / gabarit, scara omului, scara locului, apropiere și departare, a fi aproape dar nu lânga, întânire fără anticipare / înveliș – cetatea habsburgică construită învelind castrul roman.
Spațiul ravelinului se formează între două cote determinante ale fortificației, un spațiu al trecerii, șanțul de apărare și o urcare pe ravelin.
Este un spațiu partial undreground, un “altfel de spațiu” cu caracter diferit de percepția imediată a turistului ce e tentat sa parcurgă doar piața centrală a cetății.
Răspunsul nostru pentru un astfel de loc este un “altfel”, un neasteptat care potențează pretextul întâlnirii. Este masa la care se așează “comunitatea”, o masă ingustă, caci spațiul e lung, bordat de un drapaj care accentuează îngustimea locului, drapaj ce ține impreună.
Drapajul atârnă de sus din bolta galeriei sală și se prelinge pe pardoseală preluând denivelarile si textura acestuia ca o “piele” ce dă mărturie de substanță zidului si de caracterul structural al acestuia, zidarie portantă, caramidă tesută cu altă caramidă. Zidul gros cu bolțile sale conformând spațiul sălii galeriei este un înveliș gros ce ține impreună locul.
Simți că ești invăluit, că te aflii în înterior, într-un spațiu cu relații mult mai sofisticate cu exteriorul aflat foarte aproape dar neperceput direct niciodată.
Drapajul creează pretextele intâlnirilor apropiate sau depărtate, acoperite, parțial ascunse sau descoperite privirii ca o cortină trasă care lasă să se desfășoare spectacolul scenei….când intrezărești ceva, parțial te-ai intâlnit.
In acest sens, simultan cu obiectul instalație, în afara meselor rotunde și conferințelor din festival, propunem ca în acel loc să se desfașoare un performance. Acesta potențeaza subiectul întâlnirilor prin participarea oricărui vizitator.
Spațiul cu secțiunea lui alungită e dinamic iar performance-ul accentuează această trecere înspre platformele orizontale de peste ravelin unde se pot desfasura proiecții de film, lansari de carte, mici cafenele.
E o parcurgere a locului prin activități diverse si prin reacția diferită a oamenilor la așezarea sau doar la trecerea pe lângă.
Faldul draperiei, membrană subțire / layerul foița, vine să acopere
și să se răsfrangă pe zid, accentuând prin contrast fragilitatea intervenției si punând in evidență valoarea patrimoniului construit.
Masa e o prelungire a sălii galerie, o prezența lichidă în acel loc. Materialul din care e facută masa este o suprafață reflectantă. Draperia membrană absoarbe și accentuează liniștea locului, înmoaie rumurul activitaților de la posibila masă festină intinsă. Faldul textil devine fonoabsorbant, grupând toate sunetele, ținându-le inchise sau lăsându-le să iși facă simțită prezența pană la ieșirile pe ravelin.
Sus avem de-a face cu gradul primordial al intâlnirii, locul umbros, sub copac, in agora. Caracterul de agora este dat de poziția sa și de topografia unei excavări naturale, ca un caus ce ține impreună, ce atrage și predispune așezării. E o cota unde nu ai cum să ajungi decât trecând prin zid, nu e nici o altă scară directă care sa te urce direct acolo, ești obligat să parcurgi toate secvențele acelui spațiu, o trecere inițiatică. Nu ajungi de peste tot și atunci cei ajunși acolo deja “sunt”.
Sus se dezvăluie un orizont ce face vizibilă atât cetatea, orașul si vecinatățile largi ce il determină în așezarea sa urbanistică.
Declivitățile line înmoaie conturul și fac ca spațiul exterior sa fie perceput ca o cameră. Spațiul de sus este situat la două cote de nivel.
Urci si mișcarea continua printre secvențele unor ziduri cu scară umană care te conduc la locul agorei.Spațiile sunt reperate distinct dar in acelaș timp sunt “lichide”. Trecerile sunt in specificul cetății, labirintice dar deopotrivă foarte riguroase. Locul e expus, zidul de inălțime mai mică predispune prezenței omului în imediata vecinătate.
Foto: Laurian Ghinitoiu