Biserica Alcala

În contextul migraţiei de acum 7 ani a cetăţenilor români pe piaţa muncii din Uniunea Europeană şi în special cea a construcţiilor, un număr foarte mare a fost absorbit de Spania. Micile comunităţi de emigranţi treptat au crescut, cetăţenii străini fiind absorbiţi de comunităţile locale, cumpărând proprietăţi şi făcând credite, având copii care se năşteau în ţara de adopţie. Astfel nu a fost doar un simplu proces de migraţie, iar acest „aer nomad” s-a transformat treptat dar destul de repede în statutul unei a doua ţări, cea de adopţie, în care au primit drept de muncă, cetăţenie, etc. Pe lângă căutarea unei situaţii economice mai bune, oamenii duceau după ei tradiţia şi cultura ţării de origine. Astfel au fost înfiinţate biserici ortodoxe, care funcţionau în mare parte în spaţii închiriate, nu întotdeauna adecvate cu funcţiunea, sau în biserici catolice. Totul se desfăşura sub nevoia firească a unei cât mai bune aşezări în ţara de adopţie. În Alcala de Hennares comunitatea românescă în apogeul ei numeric ajunsese la 40000 de oameni cu acte în regulă. Votul lor a ajuns să conteze în stabilirea balanţei puterii între partidele de stânga şi de dreapta la alegerile locale. Primăria a concesionat parohiei ortodoxe un teren în vederea construirii unei biserici. Avizarea proiectelor şi supravegherea execuţiei lucrărilor a fost făcută de arh. HLG din localitatea de desfăşurare a lucrărilor.

Tema iniţială a proiectului a fost construirea unei biserici ortodoxe şi a unei case parohiale pentru comunitatea românească (40 000 de persoane) din localitatea Alcala de Hennares, regiunea Madrid, Spania. Construcţia bisericii şi a dependinţelor administrative se face pe un teren de 1600 mp concesionat de primăria locală comunităţii româneşti. Reglementările de urbanism specifice amplasamentului prevedeau retragerea faţă de limitele de proprietate cu cel putin 3 m. Ţinând cont de forma triunghiulară a sitului, de amplasarea acestuia la o intersecţie şi de studiul de fezabilitate prezentat, autorităţile locale au acceptat construirea corpurilor administrative pe limita de proprietate înspre trotuar, retragerile minime obligatorii fiind impuse în vecinătatea şcolii şi a terenului viran ce are ca posibilă funcţiune propusă un centru comunitar. S-a optat pentru menţinerea unui spaţiu al curţii cât mai degajat de orice fel de construcţie astfel încât numărul mare de participanţi la slujbă să poată fi găzduiţi nu numai în interiorul bisericii cât şi în curtea acesteia, precum şi cultului specific ortodox de la marile sărbători când ritualul religios foloseşte şi acest spaţiu. Suplimentar temei iniţiale au fost introduse în proiect o sală de conferinţe, sub biserică, spaţii de cateheză şi educaţie, ateliere de pictură, restaurant, cazare. Construcţia ansamblului a început în luna septembrie a anului 2009 şi este în curs de execuţie, în ultima perioadă ritmul de desfăşurare fiind unul ceva mai lent datorat crizei economice globale şi a situaţiei economice a Spaniei.