În contextul migraţiei de acum 7 ani a cetăţenilor români pe piaţa muncii din Uniunea Europeană şi în special cea a construcţiilor, un număr foarte mare a fost absorbit de Spania. Pe lângă căutarea unei situaţii economice mai bune, oamenii duceau după ei tradiţia şi cultura ţării de origine. Astfel au fost înfiinţate biserici ortodoxe, care funcţionau în mare parte în spaţii închiriate, nu întotdeauna adecvate cu funcţiunea, sau în biserici catolice. În Alcalá de Henares comunitatea românescă în apogeul ei numeric ajunsese la 40 000 de oameni cu acte în regulă.
Biserica Alcalá de Henares
Tema proiectului a fost construirea unei biserici ortodoxe şi a unei case parohiale pentru comunitatea românească (40 000 de persoane) din localitatea Alcalá de Henares, regiunea Madrid, Spania. Construcţia bisericii şi a dependinţelor administrative se face pe un teren de 1600 mp concesionat de primăria locală comunităţii româneşti. Reglementările de urbanism specifice amplasamentului prevedeau retragerea faţă de limitele de proprietate cu cel putin 3m. Ţinând cont de forma triunghiulară a sitului, de amplasarea acestuia la o intersecţie şi de studiul de fezabilitate prezentat, autorităţile locale au acceptat construirea corpurilor administrative pe limita de proprietate înspre trotuar.
S-a optat pentru menţinerea unui spaţiu al curţii cât mai degajat de orice fel de construcţie astfel încât numărul mare de participanţi la slujbă să poată fi găzduiţi atât în interiorul bisericii, cât şi în curtea acesteia, precum şi cultului specific ortodox de la marile sărbători când ritualul religios foloseşte şi acest spaţiu.
Gallery