În proiectarea unei case unifamiliale, una dintre cele mai importante provocări este găsirea unui echilibru între deschidere și retragere, între dorința de a locui în relație cu exteriorul și nevoia de intimitate. Construcția, cu regim de înălțime S+P+1E+M, se dezvoltă gradual, iar secțiunea devine unul dintre principalele instrumente de proiectare. Casa nu este percepută ca un volum compact, ci ca o succesiune de spații care se așază în trepte și care își construiesc propriul raport cu lumina, cu curtea și cu cerul.

Intrarea în locuință este imaginată asemenea unei pâlni, un loc care primește, lărgindu-se treptat și desfășurându-se pe înălțimea a două niveluri. La parter, viața de zi se organizează în jurul relației cu grădina. Livingul și bucătăria sunt spații ample și luminoase, deschise către curtea din spate prin intermediul unei terase transparente, care funcționează ca un filtru între interior și exterior și care adăpostește un loc de luat masa.

Etajul întâi, destinat dormitoarelor, are un caracter dublu. Spre spațiul public, acesta este rezervat și protejat, în timp ce către interiorul proprietății se deschide printr-o terasă cu parapet înalt, un loc aparte, definit de pereți și de lumină, dar lipsit de acoperiș. Este un fel de cameră exterioară, o încăpere sub cerul liber, în care intimitatea și deschiderea coexistă într-un echilibru fragil și expresiv. Au fost propuse piese de design care să scoată interiorul din banalitate: corpuri de iluminat cu prezență sculpturală, elemente de mobilier special concepute și spații de depozitare integrate, capabile să particularizeze dormitoarele și să reflecte personalitatea fiecărui membru al familiei. Astfel, interiorul o expresie firească a modului în care locuitorii își apropriază și își transformă spațiul.

Mansarda reprezintă poate cel mai special spațiu al casei. Tratată diferit față de restul volumului, marcată la exterior printr-un perete canelat, aceasta își afirmă discret autonomia și beneficiază de o relație privilegiată cu lumina și cu priveliștea.