Casa CJ

Casă cu relief, casă între canale, peste canale, casă între urcuşuri şi coborâşuri, casă prinsă între natură, vegetaţie şi construit, casa dintre regulamente urbanistice, casa din faţă sau casa din spate, casă cu ce puncte cardinale, casă cu ce soare, casă cu ce lumină şi cu “ce”, cât de aşezată pe teren trebuie să fie, cât de ridicată de la sol, cât de splituită, cât de înalte sau de egale anumite spaţii, ce fel de acoperire pentru anumite spaţii, de unde să vină lumina în ele, cât de aproape sau cât de departe să vezi cand eşti în casă sau în curte, ce înseamnă să fie ceva transparent şi cât de lungă e transparenţa, casă aşezată natural pe teren, la diferite cote şi pe diferite movile, stări ale locului şi ale volumelor construcţiilor.

Cum e să stai afară din casa dar în casă? Să fii lângă, să fii acoperit sau descoperit. Să vezi când plouă sau când ninge. Ce lumină te trezeşte? Cât de aproape sunt vecinii? Cât teren rămâne? Care e terenul tău controlat şi ca percepţie vizuală? Cât de intim sau de extrovertit?

Curtea de peste casă, curtea din partea de sus a terenului, casa prinsă în panta terenului. Casa de la curte/curţi. Percepţie în lung, pe verticală sau în diagonală.

Spaţiu poros.

“Camerele”, spaţii la scara omului. O casă nu este definită doar de funcţiunea ei, sau doar de suma încăperilor cu mobilele adăpostite în ele. Dormitorul nu e doar un pat, e locul odihnei. Ce fel de spaţiu trebuie să ai pentru odihnă? Ce fel de lumină?

Acoperit sau nu? Cerul liber sau să nu vezi cerul?

Despre limita terenului, limita străzii, retrageri, gard, împrejmuiri.

Înfăşurăm casa într-o grosime de spaţiu. Spaţii servante şi spaţii servite.

Copii şi natura.

Plin gol, pozitiv şi negativ într-un solid.

Situl

Particularitatea lui este că e aflat între urcuşuri şi coborâşuri, că e vizibil atât din deal cât şi din vale. Percepţia locului este într-un fel în coborâre sau în alt fel văzându-l mai din deal. Pentru că se vede şi de sus înseamnă ca este foarte important şi ce se află peste nivelul parterului.

Propunere

Propunem o caroiere a terenului prin tramă, astfel încât prin respectarea tramei să existe spaţii aproximativ echivalente care prin deschideri pe verticală sau orizontală să accentueze spaţialitatea interioară conformând funcţiuni prin proporţii, în timp ce deschiderile spre exterior sau interior determină câte o funcţiune adecvată (living, loc de luat masa, bucătării, dormitoare, etc.)

Această tramă este ca un joc de pozitiv-negativ. Ce e perceput ca un negativ al formei sunt curţile care prin dispunerea lor lasă loc luminii să ajungă în spaţiu şi dau calitate locuirii astfel încât fiecare nivel al casei trăieşte ca şi cum ar fi o casă la curte, pe pământ. Curţile ritmează parcursul şi dau secvenţe diferite. Fiecărui spaţiu important îi este asociat o curte în imediata vecinătate. În acest fel vorbim de mai multe case într-o casă, sau de scenarii variate de viaţă.

Curtea din faţă este un prim popas în drumul spre casă. Este deja lumea casei dar încă nu eşti în spaţiu interior. Prin proporţia locului ceva te face să înţelegi că acest spaţiu aparţine casei şi nu este doar împrejmuit. Gardul este parte a volumului casei. Gardul nu o limitează, ci este însăşi casa. Conturul lui dă sens formei spaţiilor excavate ale curţilor. Apropierea de intrare se face prin spaţiu acoperit dar încă eşti afară. Ai timp să simţi încă exteriorul înainte de a intra în windfang, care nu e holul ci un alt fel de intermediere faţă de interior. Apropiindu-te de windfang percepi în adâncime şi curtea din spatele casei, curtea scufundată. Intrat, în casă se descoperă curtea din mijloc, e curtea dintre, ce face legătura vizuală între bucătărie şi locul de luat masa, pe de o parte şi living şi curtea din faţă, pe de altă parte.

Casa de la etaj, curtea de peste casă. Aici e lumea terenului de la nivelul cel mai de sus. Firesc poţi să ajungi din spatele proprietăţii până în faţa ei coborând pe teren, deschizând o portiţă ca să ajungi în curtea din faţă sau natural poţi să cobori din spatele proprietăţii pe placa de peste parter sau de pe casă să ajungi în curte la coteţul de găini şi la grădina de zarzavaturi din spatele curţii. Aici ai unde să te joci pe terase, poţi să stai fie sub cerul liber fie sub volumul corpului din mijloc al casei. În acel spaţiu tapetat cu OSB vopsit e lumea copiilor. Aici vor avea jucăriile şi întreaga lume a lor prin care vor descoperi natura. Toată placa de peste parter şi toată curtea e a lor. Pot să vadă ce e în parter şi în curţile de jos. Au un loc de joacă acoperit care oricând poate fi închis iarna (vara lăsat deschis să bată vântul prin el) dar au şi loc de studiu din care văd direct afară în mai multe direcţii ale terenului. Dormitoarele lor sunt la etaj. Atât timp cât sunt mici pot să doarmă împreună, în paturi separate sub forma a două dormitoare independente dar unite în aceeaşi anvelopantă. De peste tot vezi în multe direcţii, atât direct afară cât şi prin perceptii în diagonale (scara ce ajunge la etajul 2 sau direct înspre curtea băii unde poţi ieşi dezbrăcat să stai în soare sau zăpadă).

Corpul dinspre stradă are supantă peste living. În supantă este zona bibliotecii iar în etajul doi un birou. Biroul are perspective largi peste valea din faţa casei, e oarecum “foişorul casei”. Oricând biroul poate să se transforme într-o cameră de oaspeţi, aşa cum şi dormitorul copiilor poate să găzduiască cu timpul un singur pat şi cel de-al doilea să fie la etajul 1. Ţinem totuşi ca etajul 1 să aibă calităţile unei case pe pământ şi la curte, adică să aibă acel spaţiu “întâmplător” şi intermediar între curţile de la etaj, de la nivelul terenului natural, care în funcţie de viaţa familiei să se adecveze.

Volumetria casei este însăşi structura ei. Este un solid în care se excavează iar proiectul este lucrul cu materialul ce lasă loc spaţiului. La limită, orice material poate sa îmbrace faţada. Este forma atât de clar croită încât materialul ales doar trebuie să i se “supună”. Materalitatea este dată de conţinutul interior al semnificaţiei spaţiilor iar forma exterioară este intim legată de cea interioară şi de structură. Nimic din casă nu este rigid tocmai datorită spaţialităţii interioare şi a nuanţelor cu care casa răspunde vecinătăţilor şi locului. Splituirea în mai multe volume face ca prezenţa ei să nu fie agresivă în peisaj, este aidoma caselor mici de munte ce sunt aruncate sau cocoţate pe panta dealurilor. Între ele au grădini, curţi sau garduri. Este ca o gospodărie cu mai multe corpuri dar strâns legate între ele, percepute într-un volum ce se retrage progresiv de la stradă sau faţă de laterale şi câştigă terenul perceput în adâncime, pe verticală, în oblic sau de la diferite cote profitând de priveliştea din zonă.